In anii 50. In Romania. Niste barbati. Luptau. Sa tina in viata. Speranta.
Simplu si direct. Fara efecte speciale de Hollywood, fara mizerii corecte politic, fara menajamente. In schimb cu un scenariu bine scris, cu un erou real – Ion Gavrila Ogoranu, filmul “Portretul luptatorului la tinerete” prezinta rezistenta anticomunista din muntii Fagaras a unui grup de legionari. Da, din pacate pentru toti cei care au contestat filmul, au depus plangeri si memorii, au lansat acuze de antisemitism, atat Ogoranu cat si camarazii lui erau legionari.
Dar inainte de a fi legionari erau niste oameni care au renuntat la absolut tot ce aveau pentru a lupta impotriva comunismului. Pe parcursul filmul ii vezi indurand foamea, frigul, ranile, le vezi parintii si fratii batuti si torturati de securitate, ii vezi haituiti de militie si armata, ucisi fara macar o umbra de judecata. Nu e un film usor de vazut, sunt multe scene violente, realitatea cruda a “interogatoriilor” securitatii dar e un film care trebuie vazut pentru a intelege pe deplin monstruozitatea comunismului. E un film cu eroi, dar e si un film cu lasi, cu turnatori si cu criminali.
In cea mai buna replica a filmului, adresandu-se unui camarad care isi pierduse speranta si il intrebase daca ii e frica, Ogoranu spune: “Stii de ce mi-e frica? Intr-o zi, cand copilul meu o sa fie mare si cand vremurile or fi altele, o sa ma intrebe: Tata, ce-ai facut tu in toti anii aia? Si eu n-o sa pot sa ii raspund. De asta mi-e frica. Atat! “
Sunt curios ce ar raspunde la aceasta intrebare parintii celor care s-au grabit sa ii acuze pe producatorii filmului ca glorifica un legionar! Un legionar da, dar un om care a sacrificat totul in antiteza cu “democratii” care au trait o viata intreaga slugarind cu umilinta un regim criminal.
Am reușit să văd și eu filmul aseară. Nu este grozav dar e un început. E prea rece, parcă nu are suflet. Nu are mai nimic memorabil și asta e trist pentru că subiectul e mai mult decât generos.